Daniel Morar: „Dacă se va întâmpla să ne întoarcem cu zece ani în urmă, în mare s-ar putea datora și nouă”

Daniel Morar: Dacă se va întâmpla să ne întoarcem cu zece ani în urmă, în mare s-ar putea datora și nouă
Publicat: 06/07/2012, 20:38
Actualizat: 24/08/2013, 13:27

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Daniel Morar, a făcut un apel la magistrați, spunând că dacă procesul din justiție poate sau nu să fie reversibil s-ar datora într-o oarecare măsură și procurorilor, și judecătorilor.

„Dacă procesul acesta din justiție poate să nu fie reversibil sau dacă va fi reversibil se va datora într-o măsură oarecare și magistraților. Indiferent ce se va întâmpla cu cadrul legislativ, indiferent unde va muta legiuitorul competența de a cerceta magistrați, parlamentari, miniștri, va fi undeva la procurori și la judecători. Dacă peste tot în țara asta – indiferent că se numește Parchet General, Parchete de curți de apel, DNA – sunt procurori care își fac treaba bine, nu au cum să evite legea”, a declarat Daniel Morar, în cadrul unei dezbateri privind independența justiției organizată de Grupul de Dialog Social (GDS), în București.

Procurorul șef Morar a spus că, de regulă, procurorii știu care sunt punctele slabe, iar una dintre apărările constante ale inculpaților e că nu DNA e competent, încercând să-și „aleagă procurorul”, ceea ce nu se poate.

„Repet, pot să schimbe competența unei instituții, dar se duce automat în partea cealaltă. De aceea e normal să existe în mare același nivel de pregătire, nivel de curaj sau de integritate, sa nu zicem curaj, pentru că pe tot magistrații – judecători și procurori – nu îi poate anihila în sens fizic nimeni niciodată. Problema e că ei de regulă știu unde sunt punctele slabe și de aceea ani de zile una din apărările constante ale inculpaților a fost: «Nu voi de la DNA sunteți competenți să ne cercetați». Vroiau să-și aleagă procurorul. Nu se poate”, a afirmat Morar.

Procurorul șef a arătat că DNA are competență astăzi.

„Dacă se va întâmpla să ne întoarcem cu zece ani în urmă, în mare s-ar putea datora și nouă”, a spus Morar.

Procurorul șef al DNA, Daniel Morar, a fost premiat, vineri seară, de GDS pentru eficiența și imparțialitatea investigațiilor privindu-i pe politicieni.

Morar a spus că este primul premiu – în afara celor din școala primară – primit în România, mulțumindu-le celor de la GDS și spunând că urmărește de peste 20 de ani activitatea acestei organizații.

„Acțiunile și atitudinile dumneavostră m-au format. Pornind de la faptul că am fost numit de la «comisar sovietic», «omu’ lui Băsescu», «cetățean abuziv», vreau să vă spun că sunt un om cu profunde convingeri democratice, n-aș face niciodată ceva ce încalcă legea sau imoral”, a susținut Morar.

Procurorul șef al spus că știe că au fost nominalizate pentru premiul GDS 2011 și alte persoane, una dintre ele fiind Regele Mihai al României, și că a fost inhibant pentru el „să știe că s-a decis așa”.

Daniel Morar a arătat că situația este oarecum identică cu cea din urmă cu patru ani, la Bruxelles, când a fost desemnat, de către publicația European Voice, „Europeanul Anului” la categoria „inspirația anului”, el fiind nominalizat la acest premiu alături de George Soros, Lyne Evans-coordonatorul generatorului de particule din Geneva și de Katerine Camilleri-adjunct al Serviciului de refugiați Malta.

Morar a relatat vineri seară că respectivii contracandidați „erau de un calibru” la care nu îndrăznește să se gândească, însă purtătoarea lui de cuvânt, Livia Săplăcan, i-a spus că trebuie să se pregătească pentru a pleca la Bruxelles pentru a primi premiul. Procuror șef al DNA i-a replicat că nici nu se gândește, având în vedere că „cei de la Geneva derulează experimentul mileniului”, însă Săplăcan i-a spus: „Haideți domnule Morar, ce mai e și cu generatorul de particule și apoi s-a și stricat”.

„Văzând cum pune problema, a fost destul de deconectant pentru mine”, a continuat Morar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani